deja-vu, deja-senti.

pentru ca uneori nu poti singur, dar sti ca nu vei avea acel ajutor de caracter cinematografic, in care un baiat intalneste o fata si ramane alaturi de ea pana cand cancerul o mananca din interior inspre exterior. el mereu a fost cancerul meu. totul incepe intre coaste si se termina cu tenul tau perfect. ceea ce la inceput spui ca este euforia zambetului sau, ce iti provoaca fluturi in stomac si dorinta de a-ti exprima iubirea in cele mai inedite modalitati, ajunge a fi pe parcurs greata rutinei, durerea inselaciunii pana ce apoi te devoreaza definitiv, ca un leu ce fuge speriat prin savana, pierdut de turma sa, flamand de carne cruda, singur, trist, indurerat, dar vesnic mai puternic decat tine.
si apoi te gasesti singur. incuiat intr-o cutie in care spiritele asteapta un verdict, care insa intarzie sa apara. si astepti, si pui filmul de la capat, iar si iar si iar, pana ce intelegi ce s-a intamplat clar.
ai asteptat destul. ai vazut ceea ce era de vazut. ti-ai dat seama ca ai suferit de o boala mentala ce ti-a provocat imaginatia sa o ia razna. a fost rodul mintii tale si te-ai iubit singura, ai suferit singura, ai ras singura, ai plans singura, si ca un act de pur sadism, te-ai lasat convinsa ca esti sustinuta de acea singura persoana care nu va putea vreodata sa te raneasca. te-a ranit. incepand cu inceputul si terminand cu...cu ce? nu poate fi sfarsitul! nu inca! nu s-a terminat! nu asa am vazut ca se va intampla; nu am apucat sa sarut broscoiul!
te gasesti plina de cicatricele trecutului care tu credeai ca s-au vindecat. te uiti mai atent si de fapt au fost mereu rani deschise;s-au infectat acum. vomiti la vederea sangelui inchegat, plin de puroi si zeama, stai sa te ineci in propria voma si nu mai mori. nu mori pentru ca nu meriti sa mori. pentru ca nu ai gresit cu nimic. si totusi te ineci in propria voma, oripilata de puroiul ce sare din toate partile. te gandesti de ce tu, toata povestea ta este un film prost la care te uiti cand ti-a murit papagalul si realizezi ca esti prea mare sa plangi dupa el, si te ascunzi dupa dramatismul acestei povesti al unei fete ce a supravietuit razboiului, ranita si indurerata, singura si speriata. plangi! acum ai o scuza. chiar si asa, de ce sa nu intram in politica. pana la urma orice lucru are o politica a sa. de la razboaie pana la marirea pensiilor si chiar pana la intretinerea unei relatii.
politica relatiei a fost simpla. doar ca partidul de stanga a intrat in conflict cu cel de dreapta. cel de dreapta invingand. si cum, intr-o societate dominata de aparente, sa te dai invins? mergi inainte cu capul sus chiar daca ai fost umilit. asa trebuie! asa ne spune "codul societatii"
si in aceasta cutie te gasesti sperand. speri ca mai e cineva cu tine. simti respiratia lor rece dar cand intinzi mainile nu atingi nimic. te sperie si mai rau si tipi, dar nimeni nu iti raspunde. si stai si astepti. ceva nou. sau acelasi lucru vechi. nici tu nu sti ce vrei. iti doresti sa visezi, sa ajungi in locurile pe care le vizitai cand erai doar un copil. felicitari esti doar un copil iar! dar sunetul prezentului rasuna in urechile tale crude. iti apar ranile si te sperii mai rau ca orice. inchizi ochii si te trezesti la loc...
e totul negru, si s-ar spune ca trebuie sa se gaseasca o lumina in capat. ori ai orbit, ori te-au pacalit..